Creştet în Creştere

Cuvintele-s de gheaţă în jocul ăsta putred
Nimic nu e ceea ce pare, dar doare nedrept
Sunt încet, cu capul spart ca un cântec rânced
Respir cenuşă şi peste clipe mă înec
Nu trec, mi-e frică să nu cad peste vise
Să-mi ard sufletul stingând torţe aprinse 
Dezleg scenarii şi mă împiedic de şireturi
Şiretlicurile mănâncă umbre din becuri
Sunt plin de mânie, ca un cal de curse orb
Nu dorm, sunt om, alerg în vise către ponton
Şi unde e sensul între virgulele moarte?
Întrebări irelevante transformă demoni în şoapte
Ghearele pasiunii mă strâng ca pe o vrabie
Îmi pun creierul în plic şi-l ard pe corabie
Sunt mâhnit ca natura în februarie veşted
Am o durere-n creştet care tot creşte
Nu dau de veste, că-mi uit originile ruginite
De sânge vărsat peste amintiri ciobite
Pietre seci şi-nfierbântate netezesc calea
Eroului căzut pe care-l plânge şi marea
Argintul spulberat de inima rece şi orbită
Gelozia muşcă dur din inima împietrită! 

Patru Iunie

Mă simt vinovat că lupt zilnic cu rutina
Şi deşi stau, văd cum se-ndepărtează lumina
Sunt sigur că e doar depresia care mă-mpinge
Să renunţ la vise cum ai sparge o minge 
Plouă, nu ninge. E trist şi teama învinge
Un lider căzut care rănile îşi linge
Văd timpul cum trece, îmi face cu mâna
Despărţirea doare, fiind similară cu ranchiuna
Tortura la care mă supun, deşi-s conştient
Pare a fi soră cu moartea în decor incandescent
Cuvintele-s iluzii în jocul de a viaţa bună
Şi eroii-s uitaţi de azi într-o săptămână
Nu toţi au arme, însă toţi ucid
E greu să fi lucid când eşti lovit subit
Când eşti rănit uiţi să-ţi doreşti arzând
Speri la moarte ca un animal muribund
Sufletul se zbate ca un clopot vechi în turlă
Fugi de turmă ca un vis frumos lăsat în urmă
Cad pereţii-n jur îngroziţi de sunte bolnave,
Imagini suave devin amintiri şi epave...

La Sfârşitul Zilei...

La sfârşitul zilei, eşti închis în propria minte,
Prizonier între cuvinte, fără margini, fără ţinte
Fără vreo cale de scăpare, doar gânduri grăbite,
Fără uşi, ferestre, sau detalii amorţite.

Nu e nici-un pod, care să te ajute
Să treci peste toate nopţile tăcute
Nu sunt griji, sunt ecouri între stânci,
În filmul vieţii, fiind păcălit de porunci.

Viaţa tremură pe buze, sub cer de mai
Încă caut scuze şi drumul către Rai
Sunt copilul primăverilor trecute-n grabă
Sunt aici, unde mulţimea e oarbă.

Nu am un scop, deşi urmăresc atent
Ploaia măruntă care cade tot mai lent
Îmi creez destinul, căci refuz să cred
Că cineva mi-a scris viaţa pe un alt caiet.

Una Dintre Lupte

Într-un moment de nebunie aş putea să,
Dau cu piciorul la tot ce-nseamnă viaţă că
Viziunile şi mintea-mi sunt în ceaţă, bă
E-ntuneric şi totul devine gheaţă, mă...

Mă îndepărtez de lume, creez altceva
Departe de glume, fără ajutorul cuiva
Mă rup des, e nedrept ce se-ntâmplă
Viaţa a luat curbă, iar eu altă trântă.

Sunt capabil, ştiu bine asta, dar uite
Visele m-au adus din nou pe muchie
Şi cuţitul ăsta taie fără milă, mi-e silă
De mine ca om, personalitate umilă...

Îmi văd rostul printr-un zid de cărămizi,
Indivizi, îmi vânează sufletul perfizi
Şi îndrăznesc să ridic capul din nou
Îmi calc sufletul şi peniţa la stilou!

E-n zadar, mereu acelaşi scenariu
Inima zdrobită şi un glonţ în craniu
Dar cum să renunţ acum? De ce eu?
Nu ştiu nimic de Dumnezeu, deşi nu-s ateu.

Sunt un zmeu, mă înalţ după rateu
Şi ca Tyson, livrez directe-n pateu
Am tupeu şi inima neînfricată, dar parcă,
Mă tem să nu cumva să mor încă o dată...

Moment Gri

Încerc să zâmbesc, dar inima moare
Nu pot trăi sub veşnicul apus de soare
Vărs sudoare cu mirare, că viaţa
E albă şi tristă ca decembrie dimineaţa

Visând la al eternităţii verde fum
Devin scrum şi-mi pierd minţile pe drum
Acum văd doar partea întunecată
Raţiunea mi-e stricată, împiedicată

Bătăile inimii au îngheţat sub cer
Aş vrea să zbier, dar în jur e măcel
Liniştea e oarbă, o curvă care loveşte
Priveşte, lumea toată te urmăreşte

Propria umbră vrea s-o rupă la fugă
Sătulă  şi ea, de a fi statică-n rugă
Mi-e ciudă, sincer, că visele vor timp
Iar sufletul mi-e al dracu de grăbit! 

Încet, Dar Sigur

Ce scurt e drumul de la extaz la agonie
Cât îţi lipsesc momentele de euforie 
Nebunie şi chimie, iar acum e pulbere
La fel ca mintea ta, tot mai tulbure. 
Clipele trec, în mine ceva se rupe
Iar glasul tău se pare ca lama o ascute
Încet, dar sigur pleoapele mi se închid, 
Încet, dar sigur încep să mă sting. 

Şi parcă îmi e mai greu să respir
Mă simt rupt, smuls ca un trandafir
Sunt veştejit, trecut adânc prin timp
Prin locuri fără aer, moarte şi chin. 
Sufletul parcă îmi este din plin lovit
Atârnat de un singur fir, răvăşit
Ochii înceţoşaţi şi nu te văd prea bine
Te ador, dar mă tem de tine ...

Râsul

O luptă cu gânduri sufocante, 
Sufocate, visând dreptate
Visând la tine-n noapte
Şi zi după zi căutând fapte .
Noptile-s scurte, timpul limitat
Ce simt, ce spun, e complicat
Defapt ador să te vreau aici
Împreună să-nfruntăm frici !

Parcă nu-s cuvintele mele
Parcă plâng cu praf de stele
Parcă vreau prea mult şi parcă
Începe totul cu "A fost odată" .
Încerc să te am chiar dacă
Mă împiedic des şi totodată
Ce simt e ca briza sărată, 
Dar mă îndulceşti îndată .

Scriu de nebun sentimente ciudate
Pe foi murdare de şoapte,
Fapte, sunt toate la locul lor
Aşteaptă să vezi dincolo de nor .
Şi cred că totul e mai simplu,
Cu râsul tău ca titlu
Şi noaptea e rece , se simte
Ca paşii tăi grăbiţi în minte.

Sunt atâtea de spus , dar nu iasă 
Zâmbeşte, iubito, te aştept acasă
Te vreau mai mult ca orice altceva
Eşti mai presus de stele, viaţa mea.
Eşti aerul proaspăt , eşti glasul,
Sufletului meu când ceasul, 
Se bucură de roua dimineţii
Şimţind că-mi dai culoare vieţii .