Cuvintele-s de gheaţă în jocul ăsta putred
Nimic nu e ceea ce pare, dar doare nedrept
Sunt încet, cu capul spart ca un cântec rânced
Respir cenuşă şi peste clipe mă înec
Nu trec, mi-e frică să nu cad peste vise
Să-mi ard sufletul stingând torţe aprinse
Dezleg scenarii şi mă împiedic de şireturi
Şiretlicurile mănâncă umbre din becuri
Sunt plin de mânie, ca un cal de curse orb
Nu dorm, sunt om, alerg în vise către ponton
Şi unde e sensul între virgulele moarte?
Întrebări irelevante transformă demoni în şoapte
Ghearele pasiunii mă strâng ca pe o vrabie
Îmi pun creierul în plic şi-l ard pe corabie
Sunt mâhnit ca natura în februarie veşted
Am o durere-n creştet care tot creşte
Nu dau de veste, că-mi uit originile ruginite
De sânge vărsat peste amintiri ciobite
Pietre seci şi-nfierbântate netezesc calea
Eroului căzut pe care-l plânge şi marea
Argintul spulberat de inima rece şi orbită
Gelozia muşcă dur din inima împietrită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu