Mă simt vinovat că lupt zilnic cu rutina
Şi deşi stau, văd cum se-ndepărtează lumina
Sunt sigur că e doar depresia care mă-mpinge
Să renunţ la vise cum ai sparge o minge
Plouă, nu ninge. E trist şi teama învinge
Un lider căzut care rănile îşi linge
Văd timpul cum trece, îmi face cu mâna
Despărţirea doare, fiind similară cu ranchiuna
Tortura la care mă supun, deşi-s conştient
Pare a fi soră cu moartea în decor incandescent
Cuvintele-s iluzii în jocul de a viaţa bună
Şi eroii-s uitaţi de azi într-o săptămână
Nu toţi au arme, însă toţi ucid
E greu să fi lucid când eşti lovit subit
Când eşti rănit uiţi să-ţi doreşti arzând
Speri la moarte ca un animal muribund
Sufletul se zbate ca un clopot vechi în turlă
Fugi de turmă ca un vis frumos lăsat în urmă
Cad pereţii-n jur îngroziţi de sunte bolnave,
Imagini suave devin amintiri şi epave...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu