La sfârşitul zilei, eşti închis în propria minte,
Prizonier între cuvinte, fără margini, fără ţinte
Fără vreo cale de scăpare, doar gânduri grăbite,
Fără uşi, ferestre, sau detalii amorţite.
Nu e nici-un pod, care să te ajute
Să treci peste toate nopţile tăcute
Nu sunt griji, sunt ecouri între stânci,
În filmul vieţii, fiind păcălit de porunci.
Viaţa tremură pe buze, sub cer de mai
Încă caut scuze şi drumul către Rai
Sunt copilul primăverilor trecute-n grabă
Sunt aici, unde mulţimea e oarbă.
Nu am un scop, deşi urmăresc atent
Ploaia măruntă care cade tot mai lent
Îmi creez destinul, căci refuz să cred
Că cineva mi-a scris viaţa pe un alt caiet.
marți, 27 mai 2014
marți, 20 mai 2014
Una Dintre Lupte
Într-un moment de nebunie aş putea să,
Dau cu piciorul la tot ce-nseamnă viaţă că
Viziunile şi mintea-mi sunt în ceaţă, bă
E-ntuneric şi totul devine gheaţă, mă...
Mă îndepărtez de lume, creez altceva
Departe de glume, fără ajutorul cuiva
Mă rup des, e nedrept ce se-ntâmplă
Viaţa a luat curbă, iar eu altă trântă.
Sunt capabil, ştiu bine asta, dar uite
Visele m-au adus din nou pe muchie
Şi cuţitul ăsta taie fără milă, mi-e silă
De mine ca om, personalitate umilă...
Îmi văd rostul printr-un zid de cărămizi,
Indivizi, îmi vânează sufletul perfizi
Şi îndrăznesc să ridic capul din nou
Îmi calc sufletul şi peniţa la stilou!
E-n zadar, mereu acelaşi scenariu
Inima zdrobită şi un glonţ în craniu
Dar cum să renunţ acum? De ce eu?
Nu ştiu nimic de Dumnezeu, deşi nu-s ateu.
Sunt un zmeu, mă înalţ după rateu
Şi ca Tyson, livrez directe-n pateu
Am tupeu şi inima neînfricată, dar parcă,
Mă tem să nu cumva să mor încă o dată...
Dau cu piciorul la tot ce-nseamnă viaţă că
Viziunile şi mintea-mi sunt în ceaţă, bă
E-ntuneric şi totul devine gheaţă, mă...
Mă îndepărtez de lume, creez altceva
Departe de glume, fără ajutorul cuiva
Mă rup des, e nedrept ce se-ntâmplă
Viaţa a luat curbă, iar eu altă trântă.
Sunt capabil, ştiu bine asta, dar uite
Visele m-au adus din nou pe muchie
Şi cuţitul ăsta taie fără milă, mi-e silă
De mine ca om, personalitate umilă...
Îmi văd rostul printr-un zid de cărămizi,
Indivizi, îmi vânează sufletul perfizi
Şi îndrăznesc să ridic capul din nou
Îmi calc sufletul şi peniţa la stilou!
E-n zadar, mereu acelaşi scenariu
Inima zdrobită şi un glonţ în craniu
Dar cum să renunţ acum? De ce eu?
Nu ştiu nimic de Dumnezeu, deşi nu-s ateu.
Sunt un zmeu, mă înalţ după rateu
Şi ca Tyson, livrez directe-n pateu
Am tupeu şi inima neînfricată, dar parcă,
Mă tem să nu cumva să mor încă o dată...
Moment Gri
Încerc să zâmbesc, dar inima moare
Nu pot trăi sub veşnicul apus de soare
Vărs sudoare cu mirare, că viaţa
E albă şi tristă ca decembrie dimineaţa
Visând la al eternităţii verde fum
Devin scrum şi-mi pierd minţile pe drum
Acum văd doar partea întunecată
Raţiunea mi-e stricată, împiedicată
Bătăile inimii au îngheţat sub cer
Aş vrea să zbier, dar în jur e măcel
Liniştea e oarbă, o curvă care loveşte
Priveşte, lumea toată te urmăreşte
Propria umbră vrea s-o rupă la fugă
Sătulă şi ea, de a fi statică-n rugă
Mi-e ciudă, sincer, că visele vor timp
Iar sufletul mi-e al dracu de grăbit!
Nu pot trăi sub veşnicul apus de soare
Vărs sudoare cu mirare, că viaţa
E albă şi tristă ca decembrie dimineaţa
Visând la al eternităţii verde fum
Devin scrum şi-mi pierd minţile pe drum
Acum văd doar partea întunecată
Raţiunea mi-e stricată, împiedicată
Bătăile inimii au îngheţat sub cer
Aş vrea să zbier, dar în jur e măcel
Liniştea e oarbă, o curvă care loveşte
Priveşte, lumea toată te urmăreşte
Propria umbră vrea s-o rupă la fugă
Sătulă şi ea, de a fi statică-n rugă
Mi-e ciudă, sincer, că visele vor timp
Iar sufletul mi-e al dracu de grăbit!
duminică, 13 octombrie 2013
Încet, Dar Sigur
Ce scurt e drumul de la extaz la agonie
Cât îţi lipsesc momentele de euforie
Nebunie şi chimie, iar acum e pulbere
La fel ca mintea ta, tot mai tulbure.
Clipele trec, în mine ceva se rupe
Iar glasul tău se pare ca lama o ascute
Încet, dar sigur pleoapele mi se închid,
Încet, dar sigur încep să mă sting.
Şi parcă îmi e mai greu să respir
Mă simt rupt, smuls ca un trandafir
Sunt veştejit, trecut adânc prin timp
Prin locuri fără aer, moarte şi chin.
Sufletul parcă îmi este din plin lovit
Atârnat de un singur fir, răvăşit
Ochii înceţoşaţi şi nu te văd prea bine
Te ador, dar mă tem de tine ...
Cât îţi lipsesc momentele de euforie
Nebunie şi chimie, iar acum e pulbere
La fel ca mintea ta, tot mai tulbure.
Clipele trec, în mine ceva se rupe
Iar glasul tău se pare ca lama o ascute
Încet, dar sigur pleoapele mi se închid,
Încet, dar sigur încep să mă sting.
Şi parcă îmi e mai greu să respir
Mă simt rupt, smuls ca un trandafir
Sunt veştejit, trecut adânc prin timp
Prin locuri fără aer, moarte şi chin.
Sufletul parcă îmi este din plin lovit
Atârnat de un singur fir, răvăşit
Ochii înceţoşaţi şi nu te văd prea bine
Te ador, dar mă tem de tine ...
luni, 9 septembrie 2013
Râsul
O luptă cu gânduri sufocante,
Sufocate, visând dreptate
Visând la tine-n noapte
Şi zi după zi căutând fapte .
Noptile-s scurte, timpul limitat
Ce simt, ce spun, e complicat
Defapt ador să te vreau aici
Împreună să-nfruntăm frici !
Parcă nu-s cuvintele mele
Parcă plâng cu praf de stele
Parcă vreau prea mult şi parcă
Începe totul cu "A fost odată" .
Încerc să te am chiar dacă
Mă împiedic des şi totodată
Ce simt e ca briza sărată,
Dar mă îndulceşti îndată .
Scriu de nebun sentimente ciudate
Pe foi murdare de şoapte,
Fapte, sunt toate la locul lor
Aşteaptă să vezi dincolo de nor .
Şi cred că totul e mai simplu,
Cu râsul tău ca titlu
Şi noaptea e rece , se simte
Ca paşii tăi grăbiţi în minte.
Sunt atâtea de spus , dar nu iasă
Zâmbeşte, iubito, te aştept acasă
Te vreau mai mult ca orice altceva
Eşti mai presus de stele, viaţa mea.
Eşti aerul proaspăt , eşti glasul,
Sufletului meu când ceasul,
Se bucură de roua dimineţii
Şimţind că-mi dai culoare vieţii .
Sufocate, visând dreptate
Visând la tine-n noapte
Şi zi după zi căutând fapte .
Noptile-s scurte, timpul limitat
Ce simt, ce spun, e complicat
Defapt ador să te vreau aici
Împreună să-nfruntăm frici !
Parcă nu-s cuvintele mele
Parcă plâng cu praf de stele
Parcă vreau prea mult şi parcă
Începe totul cu "A fost odată" .
Încerc să te am chiar dacă
Mă împiedic des şi totodată
Ce simt e ca briza sărată,
Dar mă îndulceşti îndată .
Scriu de nebun sentimente ciudate
Pe foi murdare de şoapte,
Fapte, sunt toate la locul lor
Aşteaptă să vezi dincolo de nor .
Şi cred că totul e mai simplu,
Cu râsul tău ca titlu
Şi noaptea e rece , se simte
Ca paşii tăi grăbiţi în minte.
Sunt atâtea de spus , dar nu iasă
Zâmbeşte, iubito, te aştept acasă
Te vreau mai mult ca orice altceva
Eşti mai presus de stele, viaţa mea.
Eşti aerul proaspăt , eşti glasul,
Sufletului meu când ceasul,
Se bucură de roua dimineţii
Şimţind că-mi dai culoare vieţii .
miercuri, 21 august 2013
Amiază de August
Scap cuvinte , gloanţe din flinte
Acum , mai mult ca înainte
Se simte , glasul lui august în minte
Şi simt că mă învârt printre ţinte .
Printre adieri verzi şi praf
Printre ziua de ieri şi piese de şah
Printre stele în amiaza mare
Prin tine , urmat de soare !
C-un zâmbet dai culoare vieţii
C-o şoaptă devi farmecul dimineţii
Ochii tăi mari emană fericire
Stare de spirit , paşi prin iubire .
Ploaia de vară îţi spală chipul
Buzele-ţi şoptind fac totul simplu
August. Emoţii , fluturi şi magie
Suflet de copil iubind prin poezie !
marți, 6 august 2013
Printre Cuvinte
N-am cuvinte , nu-s de ajuns
În minte teama mi-a pătruns
Mă simt răpus , în plus , în Rai
Când n-ai ai vrea să poţi să dai.
Gândurile-s prea multe , mă inundă
Nu am scăpare şi suflet ca un buncăr
Liniştea o caut de prea mult timp
Vreau să-nving fără să mă schimb .
Rătăcesc pe străzi gri şi pustii
Tot mai înguste cu fiecare zi
Aud mii de voci , străine toate
Desenează labirinte-n noapte.
Norii vin şi pleacă , ca o barcă
Care tot se-nneacă parcă
Inima mea e singurul pasager
Mă înec , mă sting , disper !
Nu credeam că voi ajunge aici
Să mă lupt cu demoni şi frici
Dar pici şi eşti departe de scară
Am acelaş rol în fiecare seară.
Eşti tot mai departe şi te strig,
În zadar şi e un frig cumplit
Salvează-mi sufletul îndată
Să nu calc strâmb , tată .
Aş vrea să mă opresc acum
Să păşesc încet prin fum
Să rămână doar o umbră-n trecut
Să adun şi ce n-am avut .
Aş vrea să plâng , să fie uşor
Să las totul plutind pe un nor
Vreau o soluţie , o uşă deschisă
O viaţă simplă şi iubirea promisă .
În minte teama mi-a pătruns
Mă simt răpus , în plus , în Rai
Când n-ai ai vrea să poţi să dai.
Gândurile-s prea multe , mă inundă
Nu am scăpare şi suflet ca un buncăr
Liniştea o caut de prea mult timp
Vreau să-nving fără să mă schimb .
Rătăcesc pe străzi gri şi pustii
Tot mai înguste cu fiecare zi
Aud mii de voci , străine toate
Desenează labirinte-n noapte.
Norii vin şi pleacă , ca o barcă
Care tot se-nneacă parcă
Inima mea e singurul pasager
Mă înec , mă sting , disper !
Nu credeam că voi ajunge aici
Să mă lupt cu demoni şi frici
Dar pici şi eşti departe de scară
Am acelaş rol în fiecare seară.
Eşti tot mai departe şi te strig,
În zadar şi e un frig cumplit
Salvează-mi sufletul îndată
Să nu calc strâmb , tată .
Aş vrea să mă opresc acum
Să păşesc încet prin fum
Să rămână doar o umbră-n trecut
Să adun şi ce n-am avut .
Aş vrea să plâng , să fie uşor
Să las totul plutind pe un nor
Vreau o soluţie , o uşă deschisă
O viaţă simplă şi iubirea promisă .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)