Singur !

Tot mai singur într-o lume oarbă 

O mare de beton şi o cascadă 

De ignoranţă care se revarsă

Peste minţi înguste făcute varză .

Poate sunt paranoic şi mă tem 

Să recunosc că viaţa e un poem 

Ce curge ca un râu pe foile albe

Ca ochii ce plâng în singurătate .

Am credinţă , deşi mă rătăcesc des

Văd negru-n faţă , dar reuşesc să ies

E un coşmar cu accentul pe viaţă

Vocea care mă împinge la suprafaţă .

Îmi fac loc , ţin mereu capul sus

Cu gândul la Paradisul-Apus

N-am spus , dar gândesc prea mult

Şi răsăritul e tot ce am avut . 

Fericirea-mi zâmbeşte într-un pasaj îngust

Însă oamenii "miros" a dezgust . 

Înfrunt raţiunea , zâmbind sincer

Încercând să ucid vovile din minte . 

Pierd lupta cu mine şi închid ochii 

Sufletul putred atrage parcă stropii

Din ploaia rece care nu mai pleacă 

În norii negrii mintea mi se-ngroapă .

Aş opri timpul , la fel şi inima

Aş opri lumea , aş trage cortina

Peste suflete reci , pustii şi avare

Peste minţi întunecate de putredul soare .

Aş vrea să m-audă cineva , mă doare

Că totul piere lipsit de culoare 

Nu am răbdare , trag cu ardoare 

În speranţa că voi găsi scăpare .

Parcurg drumul vieţii cu ochii goi

Lasând amprente pe mii de foi 

Al treilea ochi deschis în frunte 

Strig spre Cer , poate M-aude. 

Paşii devin mărunţi şi grei 

Într-o luptă cu demoni şi zei

Văd lumina şi plec capul

Nu sunt pregătit să închei pactul.

Un zâmbet de copil apare-n umbră 

Cu şoapte şi o culoare sumbră 

Îmi arată calea , păşind agale

Pe inima mea otrăvită de petale ...