Oboseala psihica

Sincer cred ca sunt total depasit de situatie , situatie care defapt e doar in mintea mea si ma hinuie cu migrene ot mai dese , tot mai greu de ocolit. 
Asta ma tine in loc , uneori ma panichez , in lumea mea desigur , si nu mai vad scapare , nicio cale catre lumea reala in care parca sunt tinut captiv , manipulat fiind, crezand ca am parte de libertate. Libertatea ce multora le lipseste transformandu-i in roboti , dar vorba aia, fiecare cu pizda ma-sii ! 
As vrea sa ma tratez , dar pastilele creeaza dependenta , psihologii vor doar sa se ingrase pe spatele tau , oamenii sunt mincinosi , nu le pasa . 
In momentul asta scriu cu o migrena , desi o voce-mi spune sa renunt , sa ma dau in spate ca nu voi rezolva nimic . Insa sufletul nu ma lasa , am atatea de "aruncat" , atatea de "scuipat" incat simt ca niciodata nu ma voi putea elibera de stres , cate un fir de par alb crescand peste noapte. 
Se spune ca exista cate un demon in fiecare, ei bine, l-as ineca pe al meu daca asta m-ar ajuta sa dorm noptile , sa ma eliberez de stres , de agitatie , de energia negativa din mintea mea cauzatoare de migrene si de tripuri din ce in mai urate . 
Ochii imi sunt impaienjeniti , capul sta sa-mi explodeze , nimic din jur pare sa nu mai conteze ... Doar ea , chipul ei adorabil de copil imi lumineaza dimineata , un zambet mare imi acopera fata , ochii mari si caprui parca ii cauta privirea , parca ar vrea s-o imbratiseze cu atata pasiune , sa-i demonstreze ca doar pentru ea clipesc , ca doar pentru ea se deschid mereu .
As scrie mai mult , dar inca astept salvarea din Ceruri ! 

Dupa Muza !

Pun pixul pe foaie , il las sa scrie 
Despre muze-n noapte , calcand pe linie 
Privin din intuneric , cu ochii mici 
Incerc sa-i prind mana, dar nu e aici ...


Pierdut printre razele lunii pline 
Caut rasaritul , ratacind, fara tine
Greierii ma linistesc , cu cantece sublime
Ce-mi dau parca , vechea stare de bine.


Cautand cuvinte , sa pot exprima ce simt 
Nu e loc, caci sentimentele m-aprind 
Sufletul mi-e vulcan , iar eu erup 
Ii zambesc , incercand s-o corup .


Ma priveste , repede clipeste , ma ispiteste 
ma saruta , apoi pleaca , dar imi zambeste 
Timpul nu sta-n loc , ii pierd urma 
Deja ii duc dorul , suferinta mi-o va curma ? 


                                     [Muntean Adrian]

Hunedoara !

Hunedoara , oras incarcat de poveste 
Undeva-n lume, am dat de veste 
Nu suntem singuri, mereu am fost peste
Emancipati fiind, mereu cu minte in teste 
Dorinta-n noi creste , urcand pe creste 
Oropsiti nefiind, caci Dumnezeu ne izbaveste
Armata chibzuieste , dusmanul il asupreste 
Rauri de sange s-au varsat , dar asta nu ne opreste 
A ramas Hunedoara si in inima mea creste ! 


                                   [Muntean Adrian]

Noapte Alba !

"Bucura-te de fiecare clipa in parte, caci viata este scurta iar trecutul nu se schimba peste noapte." Mi-as fii inceput poezia asa , dar nu am starea necesara. 
De ceva timp, noptile mi-s tot mai intunecate, lacrimile tot mai reci si sarate, la naiba, nu mai am putere sa ma ridic, parca sunt tinut legat, parca totul s-a terminat, visele s-au spulberat, speranta e pe moarte... Ma simt abandonat !
Parca si inima imi bate mai incet, parca nu mai am suflet. Prins intr-o lume bolnava , nu e locul meu aici, vreau sa plec, sa scap de frici ! 
Singuratatea ma sperie, nu mai rezist, totul e trist, deprimant chiar ... Parca nu ma mai inteleg, ce ciudata poate fii viata, intr-un momen iti poate lua tot ! 

Trist !

Nu pot, nu reusesc, nu vreau, Sa vad viata, fara tine, in loc stau, Mi-e greu sa privesc in spate, te-am dezamagit, M-ascund printre lacrimi si soapte, sunt un las tampit, Nu vreau sa pierdem vreun apus, sau rasarit, Nu vreau sa cred, ca totul s-a sfarsit, Refuz sa cred, ca nu te voi vedea zambind, Si nu-ti voi vedea ochii sub luna stralucind, Nu dramatizez, ma exprim ca un copil, Dar se pare ca n-am loc in al tau film, Ma desprind de realitate, cazand in gol, Parca sunt tot mai departe de tine, mor! Am stricat tot, am spulberat un vis, 'Mazgalind' ceva, ce ne era scris, Ma pierd in abis, cu sufletul trist, Departe de tine, voi muri inchis, Ma plimb printre stele, te zaresc plangand, Vreau sa te ating, dar dispari parca arzand, As da orice, doar sa-ti vad ochii, Sa-i privesc zambind, nu m-as putea opri, Vreau sa te vad, alergand printre nori, Sa te tin de mana, dimineata-n zori, Locul tau, sa fie la pieptul meu mereu, Sa te pup pe frunte, sa inaltam un zmeu, Stele cad, ravasind a mea minte, Nu am cuvinte, calcand pe morminte, Traind clipe triste, visand in zadar, Ca poate candva, ma vei ierta iar, Iarasi tremur, te vreau acum, Te vreau aici, intoarce-te din drum, Ia-mi inima, du-o departe de vrei, Dar nu ma lasa sa mor, te rog, hei, Noapte trece, vantul imi bate peste foi, Viata e mult mai frumoasa in doi, Nu vreau sa cred, ca nu va mai fii un 'noi', Te iubesc, caci nu am inima sloi! 

Decembrie !

Ar fii atatea de spus, si parca nu as scrie,

As merge pe cioburi, printre sicrie

As aprinde o faclie, dar nu imi arata viitorul,

Oricum ma sperie, as vrea sa-i pot duce dorul...

Vreau sa-mi inec amarul, dar nu ma pot opri aici,

Nu mi-am pierdut speranta, traiesti un chin, cand pici

Vad viata cu alti ochi, totul e ciudat,

Nu vreau sa renunt, vreau sa nu mai fii visat!

Am putut trece, peste munti, vai si ape,

Peste capete sparte, si inima inca-mi bate

Astea toate, nu-s basme, e pura realitate,

Cuvinte atent desenate, pe foi imaculate.

Si inca astept rasaritul, sa treaca timpul,

Sa curga lacrimi, sa-mi spele chipul

Suflet pierdut, intre ziduri si gropi

Intre stele cazute, si fiinte fara un scop.

Sunt multe lucruri, pe care nu le inteleg,

Si multe altele, peste care, inca incerc sa trec

M-as lasa purtat de vant, pana in abis,

As vrea sa mor acum, dar nu asa imi e scris.

Am fost ingropat, in minciuni si deziluzii,

Intre falsitate, demoni si concluzii

Nu mai pot duce aceasta lupta nedreapta,

M-am saturat sa ma mint, ca o sa treaca...

Vreau sa-mi ingrop trecutul, caci s-a dus,

Sa traiesc acum, pana la apus

Si totusi sunt confuz, mi-e dor de vara,

Mi-e dor de zambetele sincere, de odinioara...

Nu vreau sa scriu in gol, sa fie in zadar,

Vreau sa invat din greseli, iar si iar

sa aud vioara, cand soarele rasare,

Sa am motive pentru a privi in departare!

Vreau sa cred, ca sunt pe drumul cel bun,

Si ca nu le pasa, din ce scriu acum

Vreau sa vad cu alti ochi, lumina diminetii,

dar nu vad decat cum mor profetii...

Trist, asa am pasit in viata,

Printr-o perdea de ceata, alunecand pe gheata

Mi-am luat palme peste fata, in fiecare dimineata,

Asa si voi pleca, cu stari de greata!

E noapte, frig si nu mai inteleg nimic,

Alerg in cerc, ca un copil grabit

Am pierdut tot, a mia oara,

Tin capul sus, privind ce ma inconjoara.

Stiu destul de bine,

Ca viata nu e cum ai vrea sa fie

Tin capul sus, pasind inainte cu tarie,

Cu toate ca port, o furtuna in mine !

Si stiu ca lacrimile nu pot umple dorul,

Lasat, cand ai plecat, sfasiindu-mi sufletul,

Visele se sfarsesc, la inceput de decembrie,

Foile ard incet, iar viata ma sperie...

Fulgii de nea, atingand pamantul,

Prevestesc, parca, un viitor sumbru

Tacerea ma infioara, cand seara se lasa,

Totul e trist, nu zaresc nici o grimasa...

Praf de stele, cade, pe visele mele,

Si ganduri rele, pierzandu-ma-n ele

Nu gasesc credinta, pentru a crede in mine,

Ma impiedic de drame, sperand la mai bine.

Totul se termina trist, sub fulgii mari,

Vise spulberate si stele-n ocean

fara zambete, sub cerul alb pictat,

Si fara lacrimi pe obraz, in abis, ingenunchiat...

                       [Muntean Adrian]

Liniste !

Am pus mana pe pix, noaptea tarziu

Linistea ma sperie, parca e un sicriu

Totul in jur e pustiu, nu am aer,

Iar cu viata simt ca ma incaier!

Ma simt ca un copil, in linistea sublima

Vreau un zambet sincer, dar rasaritul ma deprima

Nici focul din inima nu ma mai anima

Pe aceste foi curge viata, nu doar rima dupa rima...

Sincer, as vrea sa dispar din peisaj

Sa nu fiu decat un alt simplu miraj

Nu doar sa ma ascund in mintea mea

Sa visez ca, catre stele si luna voi zbura!

Nu mai caut dragostea, m-am resemnat

Sunt la fel de imatur, desi viata m-a schimbat

Privesc in jur, totul e la fel de ciudat

Ingeri vin si pleaca, coplesiti de pacat..

Mi-e frica sa inchid ochii, vad negru

Totul in jur piere, nu mai sunt integru

O mana ma atinge, o privire ma incinge

Ma topesc, iar un strop de ploaie, incet ma impinge...

A trecut ceva timp, de cand nu am mai atins foaia

De cand in suflet, nu a mai ars vapaia 

Ploaia spalandu-mi ochii mari si goi

Curatand din sufletul meu, amintiri facute sloi...

Si in continuare ma deprima linistea 

Trecand prin noaptea rece, impiedicandu-ma de ea

Sunt pe marginea prapastiei, privesc in gol

Din Cer cade o lacrima, ce nu ma lasa sa mor !

Gandul imi zboara departe, intreaga noapte

Lasand in spate, mii de pagini curate

De zambete furate, in ocean aruncate

Lacrimi imi cad pe obraz, avand linistea in spate ...