Decembrie !

Ar fii atatea de spus, si parca nu as scrie,

As merge pe cioburi, printre sicrie

As aprinde o faclie, dar nu imi arata viitorul,

Oricum ma sperie, as vrea sa-i pot duce dorul...

Vreau sa-mi inec amarul, dar nu ma pot opri aici,

Nu mi-am pierdut speranta, traiesti un chin, cand pici

Vad viata cu alti ochi, totul e ciudat,

Nu vreau sa renunt, vreau sa nu mai fii visat!

Am putut trece, peste munti, vai si ape,

Peste capete sparte, si inima inca-mi bate

Astea toate, nu-s basme, e pura realitate,

Cuvinte atent desenate, pe foi imaculate.

Si inca astept rasaritul, sa treaca timpul,

Sa curga lacrimi, sa-mi spele chipul

Suflet pierdut, intre ziduri si gropi

Intre stele cazute, si fiinte fara un scop.

Sunt multe lucruri, pe care nu le inteleg,

Si multe altele, peste care, inca incerc sa trec

M-as lasa purtat de vant, pana in abis,

As vrea sa mor acum, dar nu asa imi e scris.

Am fost ingropat, in minciuni si deziluzii,

Intre falsitate, demoni si concluzii

Nu mai pot duce aceasta lupta nedreapta,

M-am saturat sa ma mint, ca o sa treaca...

Vreau sa-mi ingrop trecutul, caci s-a dus,

Sa traiesc acum, pana la apus

Si totusi sunt confuz, mi-e dor de vara,

Mi-e dor de zambetele sincere, de odinioara...

Nu vreau sa scriu in gol, sa fie in zadar,

Vreau sa invat din greseli, iar si iar

sa aud vioara, cand soarele rasare,

Sa am motive pentru a privi in departare!

Vreau sa cred, ca sunt pe drumul cel bun,

Si ca nu le pasa, din ce scriu acum

Vreau sa vad cu alti ochi, lumina diminetii,

dar nu vad decat cum mor profetii...

Trist, asa am pasit in viata,

Printr-o perdea de ceata, alunecand pe gheata

Mi-am luat palme peste fata, in fiecare dimineata,

Asa si voi pleca, cu stari de greata!

E noapte, frig si nu mai inteleg nimic,

Alerg in cerc, ca un copil grabit

Am pierdut tot, a mia oara,

Tin capul sus, privind ce ma inconjoara.

Stiu destul de bine,

Ca viata nu e cum ai vrea sa fie

Tin capul sus, pasind inainte cu tarie,

Cu toate ca port, o furtuna in mine !

Si stiu ca lacrimile nu pot umple dorul,

Lasat, cand ai plecat, sfasiindu-mi sufletul,

Visele se sfarsesc, la inceput de decembrie,

Foile ard incet, iar viata ma sperie...

Fulgii de nea, atingand pamantul,

Prevestesc, parca, un viitor sumbru

Tacerea ma infioara, cand seara se lasa,

Totul e trist, nu zaresc nici o grimasa...

Praf de stele, cade, pe visele mele,

Si ganduri rele, pierzandu-ma-n ele

Nu gasesc credinta, pentru a crede in mine,

Ma impiedic de drame, sperand la mai bine.

Totul se termina trist, sub fulgii mari,

Vise spulberate si stele-n ocean

fara zambete, sub cerul alb pictat,

Si fara lacrimi pe obraz, in abis, ingenunchiat...

                       [Muntean Adrian]