Nu stiu cum sa incep , insa stiu ca trebuie sa o fac. Nu o fac pentru ca singuratatea ma sperie, ci pentru ca simt asta . Mi-a fost frica sa scriu , simteam o retinere , o forta care ma tinea in spate , parca ceva , sau cineva , ma oprea ...
Toate ideile mi se incurca in cap din cauza ca sunt distrus de tot felul de lucruri din jur , asta ma face sa cred ca sunt un om slab , moale , desi incerc sa nu-mi implementez astfel de lucruri in cap.
Am nevoie de o "umbrela" sa ma protejeze , sa ma pot simtii in siguranta , vreau sa respir aer proaspat , sa-mi limpezesc mintea , sa-mi purific sufletul cu ajutorul lui Dumnezeu.
Nu as vrea sa ma schimb , nu as vrea sa schimb nimic , pe nimeni , viata e frumoasa , desi uneori ma depaseste , o simt cum trece pe langa mine iar eu privesc neputincios ... ca un copil privind spre soare nestiind ce se intampla .
Deseori imi repet ca noapea e cea mai buna prietena a mea , simt ca ma intelege , ca imi e alaturi , ma sprijina , e umarul pe care plang , ochii mici care ma privesc indeaproape , chipul care-mi zambeste .
Intreaga mea viata sta intre luna si stele , intre cantecul greierilor si rasetelor muzelor .
Dimineata ma imbratiseaza cald , razele soarelui imi mangaie chipul , ascunzand astfel , durerea ce o ascund ochii ...
Dupa o alta noapte lunga si absolut dementa aceiasi voce din cap , care defapt e subconstientul meu bolnav , imi "bantuie" mintea , imi tulbura visele , imi amesteca gandurile ... Parca-s nebun !
Se spune ca in fiecare dimineata , tu alegi cum iti vei trai o noua zi din viata , ei bine , nu am mai trait o dimineata de luni de zile , mi-e dor ...
Vreau soarele diminetilor de septembrie la fel cum vreau iubirea , la fel cum imi vreau parintii .
Nu ma pot satura de aceasta vara tarzie , o iubesc !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu