Ce scurt e drumul de la extaz la agonie
Cât îţi lipsesc momentele de euforie
Nebunie şi chimie, iar acum e pulbere
La fel ca mintea ta, tot mai tulbure.
Clipele trec, în mine ceva se rupe
Iar glasul tău se pare ca lama o ascute
Încet, dar sigur pleoapele mi se închid,
Încet, dar sigur încep să mă sting.
Şi parcă îmi e mai greu să respir
Mă simt rupt, smuls ca un trandafir
Sunt veştejit, trecut adânc prin timp
Prin locuri fără aer, moarte şi chin.
Sufletul parcă îmi este din plin lovit
Atârnat de un singur fir, răvăşit
Ochii înceţoşaţi şi nu te văd prea bine
Te ador, dar mă tem de tine ...
