Oboseala psihica

Sincer cred ca sunt total depasit de situatie , situatie care defapt e doar in mintea mea si ma hinuie cu migrene ot mai dese , tot mai greu de ocolit. 
Asta ma tine in loc , uneori ma panichez , in lumea mea desigur , si nu mai vad scapare , nicio cale catre lumea reala in care parca sunt tinut captiv , manipulat fiind, crezand ca am parte de libertate. Libertatea ce multora le lipseste transformandu-i in roboti , dar vorba aia, fiecare cu pizda ma-sii ! 
As vrea sa ma tratez , dar pastilele creeaza dependenta , psihologii vor doar sa se ingrase pe spatele tau , oamenii sunt mincinosi , nu le pasa . 
In momentul asta scriu cu o migrena , desi o voce-mi spune sa renunt , sa ma dau in spate ca nu voi rezolva nimic . Insa sufletul nu ma lasa , am atatea de "aruncat" , atatea de "scuipat" incat simt ca niciodata nu ma voi putea elibera de stres , cate un fir de par alb crescand peste noapte. 
Se spune ca exista cate un demon in fiecare, ei bine, l-as ineca pe al meu daca asta m-ar ajuta sa dorm noptile , sa ma eliberez de stres , de agitatie , de energia negativa din mintea mea cauzatoare de migrene si de tripuri din ce in mai urate . 
Ochii imi sunt impaienjeniti , capul sta sa-mi explodeze , nimic din jur pare sa nu mai conteze ... Doar ea , chipul ei adorabil de copil imi lumineaza dimineata , un zambet mare imi acopera fata , ochii mari si caprui parca ii cauta privirea , parca ar vrea s-o imbratiseze cu atata pasiune , sa-i demonstreze ca doar pentru ea clipesc , ca doar pentru ea se deschid mereu .
As scrie mai mult , dar inca astept salvarea din Ceruri ! 

Dupa Muza !

Pun pixul pe foaie , il las sa scrie 
Despre muze-n noapte , calcand pe linie 
Privin din intuneric , cu ochii mici 
Incerc sa-i prind mana, dar nu e aici ...


Pierdut printre razele lunii pline 
Caut rasaritul , ratacind, fara tine
Greierii ma linistesc , cu cantece sublime
Ce-mi dau parca , vechea stare de bine.


Cautand cuvinte , sa pot exprima ce simt 
Nu e loc, caci sentimentele m-aprind 
Sufletul mi-e vulcan , iar eu erup 
Ii zambesc , incercand s-o corup .


Ma priveste , repede clipeste , ma ispiteste 
ma saruta , apoi pleaca , dar imi zambeste 
Timpul nu sta-n loc , ii pierd urma 
Deja ii duc dorul , suferinta mi-o va curma ? 


                                     [Muntean Adrian]

Hunedoara !

Hunedoara , oras incarcat de poveste 
Undeva-n lume, am dat de veste 
Nu suntem singuri, mereu am fost peste
Emancipati fiind, mereu cu minte in teste 
Dorinta-n noi creste , urcand pe creste 
Oropsiti nefiind, caci Dumnezeu ne izbaveste
Armata chibzuieste , dusmanul il asupreste 
Rauri de sange s-au varsat , dar asta nu ne opreste 
A ramas Hunedoara si in inima mea creste ! 


                                   [Muntean Adrian]